pleósc
interj. – Imită
zgomotul produs de baterea din
palme, de
bici sau de
bălăcit. – Var.
pliosc; pleasc (imită
zgomotul făcut de
limbă). Creație expresivă, cf.
fleașc, trosc, sl.
pljuskŭ „
zgomot”, sl.
pleskati „a
bate din
palme” (Cihac, II, 264), bg.
pljaskam. – Der.
pleoscăi, vb. (a
bate din
palme; a
plesni, a pocni);
plescăi (var.
plescăni, mr.
plăscănescu, plăscănire), vb. (a pocni din
limbă), cf. sb.
pljeskati, bg.
pljuskam, pleskam (după Miklosich,
Slaw. Elem., 36 și Conev 86,
rom.
ar veni din bg.);
ple(o)scăit, s.n. (aplaudare, bălăceală,
plesnit de
limbă);
pleoscăniță, s.f. (
rostopască, Chelidonium);
pleoști, vb. (a se
lăbărța, a se turti, a se
strivi; a se deprima), cf.
bleojdi, sb.
pljostiti,
rus.
pljustiti (după Cihac, II, 264,
rom. provine din sl.), lat.
plautus, plotus „cu
urechile căzute”;
pleoștit, adj. (turtit;
decăzut;
scund, de
mică înălțime,
abătut);
pleoșteală, s.f. (depresiune);
pleașcă, s.f. (
pălărie moale);
plești, vb. (Bucov., Maram., a se turti;
Banat, a se
piti). Pentru
familia expresivă, cf.
Iordan,
BF, II, 186.