pățí (pățésc, pățít),
vb. –
1. A
pătimi, a
suferi, a se chinui. –
2. A i se întîmpla ceva (neplăcut). – Mr.
pat, pățăscu, pățîre; megl.
pățos, pățori. Lat.
patῑre (Candrea-Dens., 1359; REW 6294), cf. it.
patire, sp.,
port.
padecer. – Der.
pățanie (var.
pățenie), s.f. (întîmplare neplăcută, experiență neașteptată);
pătăranie (var.
pataranie, pataramă), s.f. (nenorocire);
pățeală, s.f.(aventură, pățanie);
pățitanie, s.f. (
rar, pățanie). – Din
rom. provine bg. din Trans.
patem (Miklosich,
Bulg., 130).