păstór (păstóri),
s.m. –
1. Cioban. –
2. Pastor, prelat. – Megl.
păstir, istr.
pastor. Lat.
pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov.
pastre, cat., sp.,
port.
pastor. Rezultatul normal
ar fi
păstore,
dar a
fost redus la
tipul de decl. II, ca în
cazul lui
păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se
pornească de la un lat. *
pastorius; după Tiktin,
ar fi
fost influențat de substantivele în -
or). E dubletul lui
pastor, s.m. (pastor protestant), din germ.
Pastor. Der.
păstorel, s.m. (ciobănaș;
codobatură galbenă, Motacilla flava);
păstori, vb. (a
paște vitele, a
ciobăni; a
păstori o
turmă de credincioși);
păstorie, s.f. (ocupație de păstor);
păstoresc, adj. (de păstor, pastoral);
păstorește, adv. (ca un păstor);
păstorit, s.n. (creșterea
vitelor);
păstoriță, s.f. (ciobăniță);
păstoricesc, adj. (
rar, pastoral, de păstor spiritual);
arhipăstor, s.m. (prelat). – Din
rom. provine mag.
pásztor (Candrea,
Elemente, 400).