párte (pắrți),
s.f. –
1. Bucată, porțiune. –
2. Diviziune, secțiune. –
3. Rație. –
4. Loc. –
5. Grup,
clică;
apărare. –
6. Contractant, interesat. –
7. Intervenție, hîrtie. –
8. Direcție,
latură. –
9. Raport, relație. –
10. Gen,
sex. –
11. Clasă,
castă,
categorie. –
12. Soartă, destin. –
13. (Adv.) Parțial. -Mr.
parte, megl.
parti, istr.
pǫrătŭ. Lat.
partem (Pușcariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp.,
port.
parte, fr.
part. După Meyer-Lübke,
Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial
ar reproduce lat.
partim. Weigand,
Jb., XVI, 79, explică sensul 12 prin influența bg.
čestu, care de
asemenea, are
două sensuri,
dar Densusianu,
GS, I, 312 a demonstrat că evoluția semantică este spontană. Der.
părtaș, s.m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar);
părtășie, s.f. (parțialitate, părtinire; participare; coproprietate);
părtășire, s.f. (înv., participiu);
părticea (var.
părticică), s.f. (diminutiv al lui
parte), pe care Pușcariu 1275 și REW 6257
îl derivă din lat.
particĕlla,
fără îndoială în
mod echivoc;
părti, vb. (înv., a favoriza);
partnic, adj. (partizan, părtinitor), cu suf. -
nic;
părtini, vb. (înv., a participa; a fi de
partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, după Densusianu,
Rom., XXXIII, 283 și Tiktin dintr-un *
părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat.
partem tenēre);
părtinitor, adj. (parțial, care se
poartă cu parțialitate);
nepărtinitor, adj. (imparțial);
împărți, vb. (a distribui; a
divide, a
rupe; a separa; a
face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343
îl trimit la lat.
impartῑre;
împărțire, s.f. (diviziune);
împărțeală, s.f. (diviziune, distribuire);
împărțitor, s.m. (poștaș; s.n., divizor);
deîmpărțit, s.n. (
primul termen al unei împărțiri);
copărtaș, s.m. (coproprietar, acționar);
împărtăși, vb. (a comunica, a da de
știre; refl., a
lua parte, a participa; a
lua cuminecătură), din
părtaș, ca
împărți din
parte (pentru ultimul sens, Șeineanu,
Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl.
pričęstiti sę, din
čęsti „destin”; mai
curînd s-
ar părea că trebuie să se
pornească de la sensul de „a comunica”, la
fel ca în celelalte
limbi romanice);
despărți, vb. (a separa, a divorța; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344
îl trimit la lat. *
dispartῑre;
despărțeală (var.
despărțenie), s.f. (separare);
despărțămînt (var.
despărțimînt), s.n. (departament), format după fr.
département;
despărțire, s.f. (separare; înv., sector,
cartier; comisariat);
despărțitor, adj. (care separă);
despărțitură, s.f. (separator; departament; diviziune, secțiune);
nedespărțit, adj. (inseparabil). Der. neol.
partaj, s.n., din fr.
partage;
partener, s.m, din fr.
partenaire;
participa, vb., din fr.
participer;
participant, adj., din fr.
paticipant;
participiu, s.n., din fr.
participe; participial, adj., din fr.
participial; particular, adj., din fr.
particulier;
particularism, s.n.;
particularitate, s.f.;
particulariza, vb.;
partidă (var.
partid), s.f. și n. (întrecere sportivă;
cont; cantitate de
mărfuri; diversiune în
comun;
persoană susceptibilă de a contracta o căsătorie; înv., partid, facțiune), din it. de N. (ven.)
partida, prin intermediul ngr. παρτιδα,
sec. XVII, (Gáldi 222);
partid, s.n. (facțiune), din fr.
parti, ngr. παρτίδον;
partitiv, adj.;
partitură, s.f., din fr.
partitura;
partizan, s.m., din fr.
partisan;
parțial, adj., din fr.
partiel;
parțialitate, s.f.;
imparțial, adj.;
imparțialitate, s.f.. – Din
rom. provine rut.
parti „ursită” (Candrea,
Elemente, 404).