pápură (-re),
s.f. – Stuf,
trestie (Typha angustifolia). – Megl.
papră, păpură. Gr. πάπυρος › lat.
papyrus, probabil prin intermediul unei
forme *
papura (Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 403; Candrea,
Éléments, 10; Pușcariu 1259; Candrea-Dens., 1353; REW 6218; Diculescu,
Elementele, 484;
Graur,
Rom., LIII, 543; Rosetti, II, 65). Bg.
papura provine din
rom. (Capidan,
Raporturile, 220). – Der.
păpuri, vb. (a acoperi, a
astupa cu papură);
păpuriș, s.n. (rogoziș);
păpurică, s.f. (varietate de ghiocel, Butomus umbellatus);
paporniță, s.f. (
coș, coșarcă; Arg.,
pălărie). E dubletul lui
papirus, s.n., din fr.