pămînt (-turi),
s.n. –
1. Țărînă,
tină,
sol. –
2. Lume. –
3. Teren. –
4. Țară. – Mr.
pimintu, megl.
pimint, istr.
pemint. Lat.
paumentum, formă populară indicată de Iulian, în
loc de
păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it.
palmiento, logud.
pamentu „pardoseală, pavaj”. Var.
păvāmentum, postulată de
Pascu, I, 143 a
fost menționată de
Du Cange. – Der.
pămîntean, s.m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar);
pămînteancă, s.f. (indigenă);
pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar);
pămîntenesc, adj. (indigen);
pămîntiu, adj. (
oacheș, brun, negricios);
pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu);
(îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate);
pămînțel, s.m. (
argilă,
lut);
subpămîntean, adj. (subteran).