mîlc
interj. – Pst!
Tăcere! (întărește
ideea de
tăcere). – Var.
mîrc, mîlcă, mîrcă. Sl. (bg.)
mlŭkŭ. – Der.
molc, adj. (
tăcut);
molcom (var
mîlcom, mulcom, mîlcum, molcum, cu der., mr.
mălcum), adv. (
fără a crîcni,
fără a
zice pîs; adj.,
tăcut), din sl.
mlŭkomŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 200);
molcomi, vb. (a liniști; refl., a
tăcea);
molcomiș, adv. (pe tăcute);
molcumitor, adj. (liniștitor);
mîlcomișare, s.f. (înv., liniștire, calm);
mîlci, vb. (a
tăcea; a-și
mușca limba, a
amuți; a
trage pe
sfoară), din sl.
mlŭčati „a
tăcea”, cf. sb.
mučati, bg.
mălči (Cihac, II, 200; Conev 96),
rus.
molčatĭ.