moșneán (moșnéni),
s.m. –
1. (Înv.) Moștenitor. –
2. (Munt.) Înv., Agricultor, proprietar pe pămîntul lui pe
temeiul eredității.
Moșneni, care
corespund răzeșilor din Mold., formau o
clasă de
mijloc între aristocrație (
boieri) și
robi (
rumîni); în 1850 existau în Munt. cca. 70.000 de țărani
moșneni. De la
moș,
deși nu-i
clară, cf. der.
corect moșan,
n (cf.
moșneag) nu a
primit nici o explicație satisfăcătoare (după Candrea, trebuie să se
pornească de la
*moșin, cf.
moșinaș,
dar *
moșin pare și mai
puțin clar). Der. din sl.
moštĭ „a
putea”, prin intermediul lui
moštinŭ „puternic”, cu suf. -
ĕninŭ (Rosetti,
BL, IX, 79; Scriban), pare îndoielnică, deoarece nici în sl., nici în
rom., nu
apare asociată
ideea de „a
putea” cu
cea de „
bunuri ereditare” sau de „proprietate”, ca în it.
podere sau în germ.
Vermögen. Der.
moștean s.m., (moștenitor; proprietar, stăpîn ereditar), cuvînt înv., folosit
alături de
moșnean și
poate derivat din acesta prin simplă disimilare, mai
ales pornind de la vb. (după Tiktin, din
moșan; după Candrea, din
moșnean încrucișat cu sl.
moštĭ „a
putea”);
moșneancă (var.
moșteancă), s.f. (moștenitoare);
moșnenesc (var.
moștenesc), adj. (de țăran
liber);
moșneni, vb. (înv., Mold., a moșteni);
moșteni, vb. (a
primi o moștenire);
moștenie (var.
moșnenie), s.f. (înv., proprietate; moștenire);
moștenitor, adj. (urmaș; înv., ereditar).