mic (mícă),
adj. –
1. (Înv.)
Puțin, redus:
Bogdan Vodă domni mică vreme (Dosoftei). –
2. De mărime redusă. –
3. De
ani puțini. –
4. (Arg.) Monedă de 20 de
lei. –
5. (Fam., București) Specialitate de
carne la grătar. – Mr.
ńic, mic, megl., istr.
mic. Probabil origine expresivă,
dar anterior
rom. Trebuie să se
pornească de la un lat. *
miccus, cf.
pic și lat.
mica, gr. doric μιϰός, it.
miccino, sicil.
nicu, calabr.
miccu. Pentru a explica lat. *
miccus, se
pleacă de
obicei, fie de la gr. μιϰ(ρ)ός (Cipariu,
Elemente, 128; Densusianu,
Hlr., 201; Koerting 6147; Pușcariu 1067; Candrea-Dens., 1092; REW 5559;
Pascu, I, 133; Rohlfs,
EWUG, 1382; Rosetti, II, 68), fie de la lat.
mῑca (Diez, I, 126; Koerting 5279; Gougenheim,
Rom., LXIX, 97-101). Mai
sigur pare să fie că toate
aceste cuvinte duc către aceeași
sursă expresivă. Cf.
mică, nițel. Der.
micșor, adj.;
micșora, vb. (a
reduce, a
face mai mic);
micșorime, s.f. (micime);
micușor, adj. (mititel);
micuțel (var.
mitutel), adj. (
Banat, Trans., mic);
mititel, adj. (mic; s.m., specialitate de
carne la grătar),
formă asimilată din var. anterioară (după
Dacor, I, 326, de la un dim. *
micicel; după Candrea, de la *
michitel);
mititică, s.f. (fetiță, copiliță; Arg., închisoare);
miciculat, adj. (
Banat, micșorat,
redus), cu finala expresivă;
micime, s.f. (meschinărie, fleac);
Michiduță, s.m. (
nume popular pentru
diavol). – De la
micuț provine ngr. μιϰούτσο (Danguitsis 154).