mîntuí (mîntuiésc, mîntuít),
vb. –
1. A
salva. –
2. A răscumpăra, a
elibera. –
3. A termina, a sfîrși. –
4. (Refl.) A se
salva, a se lecui. –
5. (Refl.) A se
elibera, a se
izbăvi. –
6. (Refl.) A se termina, a se sfîrși. Mag.
menteni, din
ment „
liber” (Miklosich,
Fremdw., 110; Cihac, II, 515; Weigand,
Jb., XIII, 111; Tiktin;
Iordan,
Dift., 138; Berneker, II, 37; Gáldi,
Dict., 94),
poate prin intermediul sl., cf. sb., cr., slov.
mentovani. Der.
mîntuială, s.f. (
bun sfîrșit,
izbăvire; adv.,
fără grijă,
dat rasol);
mîntuință, s.f. (
izbăvire, răscumpărare);
mîntuitor, adj. (salvator).