mîndru (mấndră),
adj. –
1. (Înv.) Înțelept, prudent. –
2. Falnic, orgolios. –
3. Frumos, drăguț. – Megl.
mǫndru. Sl.
mądrŭ „înțelept” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Șeineanu,
Semasiol., 206; Conev 58), cf.
ceh.
moudriti se „a se înfumura”. – Der.
mîndră, s.f. (iubită,
prietenă);
mîndrenie, s.f. (Trans., frumusețe);
mîndreță (var.
mîndreață), s.f. (frumusețe, splendoare; orgoliu, mîndrie);
mîndri, vb. refl. (a se
crede, a fi orgolios; a se
făli);
mîndrie, s.f. (înv., înțelepciune; orgoliu);
înmîndri, vb. (a iniția, a
deschide ochii), înv., din sl.
umądriti se;
poșmîndri, vb. (
Banat, a
socoti), a
cărui der. nu este
clară;
preamîndru, adj. (înțelept), din sl.
prĕmądrŭ;
preamîndrie, s.f. (înțelepciune),
sec. XVI, înv.