măéstru (-eástră),
adj. –
1. (Înv.) Înțelept,
cult,
învățat. –
2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var.
măiestru. Lat.
magĭster (Pușcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin),
poate prin intermediul unei
forme vulgare *
maistrum (Candrea,
Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp.
maestro, port., v .fr.
maestre, fr.
maître,
port.
mestre).
Istoria cuvîntului nu este
clară. E dublet al lui
maestru, s.m., din it.
maestro; al lui
maistor (var.
maistur), s.m. (meseriaș, meșteșugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg.
majstor (megl.
majstur), mr.
ma(i)stur; al lui
meșter și al lui
magistru, s.m. (profesor), din lat.
magister. Der.
măiastră, s.f. (zînă);
siastră, s.f. (zînă) a
cărei der. nu este
clară (după Drăganu,
Dacor., IV, 1080, din lat.
sagus, cf. împotrivă REW 5229);
măestreț, adj. (înv.,
viclean,
șiret, prefăcut);
măestri, vb. (a executa artistic);
măestrie, s.f. (înv., înțelepciune,
știință;
artă, tehnică; iscusință;
mașină, mecanism, invenție);
nemăestrit, adj. (natural);
magistral,, adj., din fr.