lúnă (lúni),
s.f. –
1. Astru ceresc. –
2. Perioadă de
timp. –
3. Menstruație. – Mr., megl.
lună, istr.
lurę. Lat.
lūna (Pușcariu 995; Candrea-Dens., 1018; REW 5163), cf. it., prov., sp.
luna, fr.
lune, cat.
lluna, port.
lua. Sensul temporal există din lat. pop. (
CIL, III, cf. Pușcariu,
Lr., 248), cf. fr.
lune de miel (Șiadbei,
Problemele vocabularului romîn comun, Iași 1934, 12; exemple it. în Iroaie,
BF, VI, 195). Der.
lunai (-ia), s.m. și f. (
nume de
bou sau de
vacă);
lunărică, s.f. (
nume de
vacă);
lunatic (var.
lunatec), s.m. (somnambul; prostănac), din lat.
lūnatĭcus (Pușcariu 996; Candrea-Dens., 1020; der. din bg.
lunatek, pentru Domaschke 100, nu e posibilă);
lunătăci, vb. (înv., a avea crize de somnambulism);
lunătăcie, s.f. (somnambulism);
lunăriță, s.f. (
iarba-
lunii);
lunie, s.f. (somnambulism), înv., la Coresi;
luni, vb. refl. (înv., a avea crize de somnambulism);
lunaș, s.m. (
persoană angajată cu luna);
lunav, adj. (înv., somnambul), cu suf. sl. -
av. – Der. neol.
lunar, adj., după lat.
lunaris;
semilună, s.f., din fr.
semilune.