iscá (ísc, iscát),
vb. refl. –
1. (Cu pron. în
dat.) A se i
năzări cuiva, a-i
trece prin
minte. –
2. A se
produce, a se întîmpla, a se
ivi. –
3. (Tranz.) A
produce, a provoca. Sl.
iskati „a dori”, prin intermediul bg.
iska mi se „
am chef de” (Candrea;
DAR; cf. Cihac, II, 149). Este greșită părerea lui Tiktin, care
pleacă de la
iască ›
*iesca „a
aprinde”.