înțelége (înțelég, înțelés),
vb. –
1. A-și
face o
idee clară despre ceva, a
pricepe. –
2. A
cunoaște, a-și da
seama de ceva. –
3. A
afla, a
ști. –
4. A profita, a se
alege cu ceva. –
5. A
admite, a
accepta. –
6. (Refl.) A se
împăca, a conviețui în
bună invoială cu cineva. –
7. (Refl.) A
ajunge la învoială, a
cădea de
acord, a
bate palma, a se învoi. –
8. (Refl.) A avea sens, a se
pricepe. –
9. (Refl.) A se subînțelege, a se avea în
vedere. – Mr.
nțăleg, megl.
anțileg, istr.
anțeleg. Lat.
intĕllĭgĕre (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482;
DAR), cf.
alb.
dëlgoń. În celelalte
limbi romanice a
fost înlocuit cu
intendere și
comprehendere. – Der.
neînțeles, adj. (
fără sens; care nu
poate fi
înțeles);
înțeles, s.n. (sens; semnificație; motiv;
rațiune);
subînțelege, vb. (a
presupune, a fi
înțeles de la
sine), pe
baza fr.
sousentendre;
înțelegere, s.f. (
acord; învoială, comuniune de
idei;
rațiune, inteligență,
pătrundere, facultatea de a
înțelege;
cunoaștere, sens, semnificație);
neînțelegere, s.f. (dezacord; conflict);
înțeleguț, adj. (înv.,
știut,
cunoscut);
înțeleguț, s.n. (înv.,
cunoaștere, inteligență);
înțelegător, adj. (inteligent; care are
înțelegere);
neînțelegător, adj. (
lipsit de
înțelegere; neascultător). – Der. neol.
inteligent, adj., din fr.
intelligent;
neinteligent, adj. (
prost);
inteligență, s.f., din lat.
intelligentia;
inteligibil, adj., din fr.
intelligible;
subînțeles, s.n., pe
baza fr.
sous-entendu. Înțelepciune, s.f., (
știință, capacitate de
înțelegere, chibzuință, prudență;
cunoaștere,
știință,
doxă), reproduce lat.
intellectiōnem (Pușcariu 881; Candrea-Dens., 875;
DAR);
înțelept, adj. (care este înzestrat cu înțelepciune; înv., cunoscător; înv., cumpătat,
socotit,
așezat; prevăzător,
chibzuit; adv., cu înțelepciune) provine din
part.
intellectus, în al
cărui uz a
fost înlocuit de
forma înțeles, analogică lui
drege, dres sau
merge, mers (Pușcariu 880; Candrea-Dens., 874;
DAR). – Der.
neînțelept, adj. (imprudent, nebun);
înțelepțesc, adj. (înțelept,
chibzuit);
înțelepțește, adv. (cu înțelepciune);
neînțelepțește, adv. (în
chip imprudent);
înțelepți, vb. (a cuminți, a
face chibzuit);
înțelepție, s.f. (înțelepciune, judecată, chibzuință);
preaînțelept, adj. (înțelept), pe
baza sl.
prĕmądrŭ;
preaînțelepciune, s.f. (înv., înțelepciune), pe
baza sl.
premadrosti.