încălțá (încálț, încălțát),
vb. –
1. A pune încălțări în
picioare. –
2. A pune
șină de
fier pe o
roată. –
3. A înșela pe cineva, a-l
manevra după
bunul plac. – Mr.
ncalțu, megl.
ancalț, istr.
ăncoț. Lat.
incalciāre (Densusianu,
Hlr., 169; Pușcariu 806; Candrea-Dens., 224; REW 1497;
DAR); cf. it.
(in)calzare, prov.
(en)caussar, fr.
chausser, sp.
(en)calzar,
port.
(en)calçar; cf. și
descălța. – Der.
încălțat, adj. (
faptul de a se
încălța;
prost, netot);
încălțare, s.f. (
faptul de a
încălța), cf. mr.
ncălțare (după Pușcariu 807, din lat. *
calceare);
încălțăminte (var.
călțămînt, călțăminte), s.f. (încălțări,
pantofi), probabil din lat.
calceamentum direct (Pușcariu 263; Candrea-Dens., 223; REW 1496), cf. it.
calzamento, fr.
chaussement, sp.
calzamiento,
port.
calçamento;
încălție, s.f. (înv., încălțăminte);
încălței, s.m pl. (
pantofi);
încălțător, s.n. (
lingură de
pantofi);
încălțelar, s.m. (Bucov., pantofar).