împărát (împăráți),
s.m. – Suveran absolut al unui imperiu. – Mr.
ampirat. La.t
imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305;
DAR), cf.
alb.
mbret (Philippide, II, 644), prov.
emperaire, it.
imperadore, fr.
empereur, sp.
emperador. Der. de la nominativ, ca în
alb.,
apare și în alte
cazuri de
nume de
persoană, cf.
băiat, drac, om. Der.
împărăteasă, s.f. (
soție de împărat;
femeie care
conduce un imperiu;
nume de
plante, Bryonia
alba, Atropa Belladonna; la
albine,
matcă), cu suf. -
easă, ca
bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu lat. tîrzie
imperatrissa, Densusianu,
Hlr., 160);
împărățel, s.m. (
pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), cf.
numele său fr.
roitelet, sp.
reyezuelo;
împărătesc, adj. (imperial);
împărătește, adv. (ca
împărații);
împărăți, vb. (înv., a proclama pe cineva împărat; a
domni);
împărăție, s.f. (imperiu, în
mod tradițional imperiul bizantin
iar apoi cel
turc);
împărătiță, s.f. (împărăteasă,
fată de împărat), cu suf. -
iță;
împărătuș, s.m. (aușel).