iépure (iépuri),
s.m. –
1. Mamifer rozător de cîmp cu
urechile lungi, vînat pentru
carne și
blană (Lepus timidus). –
2. Varietate de
casă a
animalului anterior (Lepus cuniculus). –
3. Cotlet de
porc. –
4. Supapă la
foalele fierarilor. –
5. Boală bucală a
vitelor. –
6. (Arg.) Soldat de
infanterie. – Mr.
l’epure, megl.
l’epuri, istr.
l’epur. Lat.
lĕpǒrem (Pușcariu 765; Candrea-Dens., 807; REW 4991;
DAR), cf.
alb.
ljepur (Meter 240; Philippide, II, 646), it.
lebre (calabr.
liépuru, riépule), prov.
lebra, fr.
lièvre, sp.
liebre,
port.
lebre. Pentru semantismul sensului 3, cf. lat.
musculus, de la
mus, fr.
souris. – Der.
iepura, s.f. (
nume tipic al
animalului, datorită culorii
blănii sale);
iepuroaică, s.f. (femela
iepurelui; varietate de
struguri);
iepuresc, adj. (de iepure);
iepurește, adv. (ca
iepurii);
iepurar, s.m. (cîine de vînătoare; varietate de
vultur, Aquila fulva), pe care Candrea-Dens., 808
îl derivă
direct din lat.;
iepurime, s.f. (mulțime de
iepuri de cîmp sau de
casă);
iepurărie, s.f. (crescătorie de
iepuri; lașitate);
iepurăriță, s.f. (la
cai,
umflare a
piciorului). – Din
rom. provine țig.
yepuro (Wlislocki 92).