ídol (ídoli),
s.m. –
1. Divinitate
păgînă. –
2. Demon. – Mr., megl.
idol. Ngr. εἴδωλος (Murnu 29), în
parte prin intermediul sl.
idolŭ, cf. bg.
idol, alb.
idhulj. Este popular cu al doilea sens. – Der.
idoloaică, s.f. (diavoliță);
idoliță, s.f. (diavoliță);
idolesc, adj. (referitor la
idoli; păgîn; diabolic);
idolean, adj. (idolatru),
sec. XVII, înv.;
idolniță, s.f. (templu păgîn), din sl.
idolŭnica,
sec. XVII;
idolniciar, adj. (idolatru),
sec. XVII., înv.;
idoluslujenie, s.f. (idolatrie),
împrumut literar înv., din sl.
idolosluzenije;
idolatru (var. înv.
idololatru), adj., din fr.
idolâtre și var. din gr. εἰδωλολάτρης, cf. Gáldi 198;
ido(lo)latrie, s.f. (adorare a
idolilor; adorație exagerată);
idolatr(iz)a, vb. (a venera ca pe un idol; a
iubi în
mod exagerat).