hîc
interj. – Exprimă
zgomotul unei căderi, ca și al sughițului și, în
general, respirația gîfîită. Creație spontană, cf. sb., cr.
hakati „a
sufla” (Cihac, II, 133). – Der.
hîcni, vb. (a plînge cu sughițuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucișare cu
icni;
hîcîi, vb. (a gîfîi);
hîcă, s.f. (
necaz, grijă,
supărare), explicabil prin sensul de „
cauză de greutate respiratorie” (după
DAR, în legătură cu mag.
kökölni „despre
animale, a
merge cu
spatele”).