groh
interj. – Imită grohăitul
porcului. Creație expresivă.
Deși nu este
atestat acest
uz al interj., se pare că imită și zomotul
produs de dărîmarea unui
morman de
pietre, după
cum reiese din der. – Der.
grohăi, vb. (despre
porci, a
scoate sunete caracteristice; a
călca în
picioare; a fărîma), cu var.
grofăi, grogo(t)i, grohăni;
grohot, s.n. (
morman de
pietre;
ruine);
grohotă, s.f. (
morman de
pietre);
grohotiș, s.n. (pietriș);
grohotar, s.n. (mulțime de
pietre);
grohăială, s.f. (grohăit);
grohăit, s.n. (sunet
scos de
porci).
Coincide cu
rădăcina sl., cf. slov.
gróhati „a grohăi”, sl.
grochotati „a
izbucni în rîs”,
rus.
grochotatĭ „a răsuna” (după Cihac, II, 130 și Conev 72,
rom. provine din sl., după Miklosich,
Slaw. Elem., din sl.
grochotŭ „
zgomot”. – Aceleiași
rădăcini expresive pare a-i aparține
groștei, s.m. (
purcel de
lapte), pe care
DAR îl derivă neverosimil de ls un lat. *
grŏssicĕllus, cf. Pușcariu,
Dacor., I, 328 și REW 3882.