grắunț (grăúnțe),
s.n. –
1. Bob. –
2. Sămînță, boabă. –
3. Glob,
bilă,
obiect mic și sferic. – Var.
grăunte, grăunță. Mr.
grăunț, gărnuț. Lat. *
granutium sau, după Densusianu,
Rom., XXXIII, 279, Candrea-Dens., 765,
Pascu, I, 95 și
DAR, lat. *
granuceum (Pușcariu 730 propunea
forma lat. *
granuculum, care
ar fi
dus la
alt rezultat), cf.
grîu. Fonetismul nu este
clar.
Cum rezultatul din lat. trebuia să fie în orice
caz grănuț, ca în mr., trebuie
presupus că s-a adăugat un infix nazal (cf. Pușcariu,
Diminutiv., 148), *
grănunț, cu disimilare ulterioară. Această explicație este valabilă și
dacă plecăm de la
grîu, în
forma sa primitivă
grănu (ca în mr.), cu suf. dim. -
uț. – Der.
grăunțar, s.n. (regulator la
piatra morii de grîu);
grăunțos, adj. (granulos);
grăunți, vb. (a granula; a
face boabe);
îngrăunța, vb. (a rotunji; a da
nutreț animalelor), cuvînt
rar.