fármec (fármece),
s.n. –
1. Vrajă, vrăjitorie. –
2. Calități care
atrag, șarm. – Var. (înv.)
farmăc. Mr.
fărmác „
venin”. Gr. φάρμαϰον „
venin”,
direct (Murnu 24; Diculescu 474), sau prin intermediul lat.
pharmacum (Philippide,
Principii, 18; Pușcariu 583; Candrea-Dens., 551; REW 6462;
DAR; Rosetti, I, 166; cf. Șeineanu,
Semasiol., 188), mr.,
direct din ngr., cf.
alb., bg.
farmak „
venin”. Der.
fermeca, vb. (a
vrăji; a încînta; a seduce, a
fascina);
fermecător, adj. (încîntător, seducător);
fermecător, s.m. (vrăjitor,
vraci);
fermecătoreasă, s.f. (vrăjitoare);
fermecătoresc, adj. (ca vrăjitorii);
fermecătorie, s.f. (
vrajă, farmece);
fermecătură, s.f. (
vrajă, magie). – Der. neol.
farmacie, s.f., din fr.;
farmacist, s.m., din fr.