dușmán (-ni),
s.m. – Inamic, vrăjmaș. – Mr.
dusman. Tc. (per.)
düșmen (Roesler 591; Miklosich,
Türk. Elem., I, 288; Șeineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf.
alb., bg., sb.
dušman. – Der.
dușmancă, s.f. (inamică, vrăjmașă);
dușmănesc, adj. (privitor la dușmani; dușmănos);
dușmănește, adv. (cu dușmănie, ostil); dușmănos, adj. (ostil);
dușmăni, vb. (a fi ostil; a
urî; a învrăjbi);
dușmănie, s.f. (vrăjmășie);
îndușmăni, vb. (a învrăjbi).