domăí (-ăi, -ít),
vb. –
1. A discuta a sfătui, a dezbate. –
2. A pălăvrăgi. – Var.
domoi, dumăi. Sl. (sb.,
rus)
dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb.,
rus.
duma „
senat, dumă” ›
rom.
dumă. Este evidentă încrucișarea cu
mormăi, sau cel
puțin o interpretare expresivă. De aceeași origine,
duma, s.f. (în expresia
a da duma „a mitui”), din țig.
duma „cuvînt” (cf.
Graur,
BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul
presupune fazele „
am vorbit cu el” › „l-
am plătit”. Altă explicație mai
puțin plauzibilă la Juilland.