damblá (damblále),
s.f. –
1. Paralizie,
apoplexie. –
2. (Arg.)
Capriciu,
chef,
poftă. – Mr.
dămlae, dămbla, megl.
damla. Tc.
damla „
gută” (Șeineanu, II, 153; Meyer 60), cf. ngr. νταμπλᾶς,
alb.
dambla, bg.
damla. După Iogu,
GS,
VI, 383, sensul al doilea s-
ar explica printr-o confuzie cu tc.
damar „
capriciu”;
ipoteză greu de
admis; trebuie
plecat mai
curînd de la sensul expresiei
a-i veni damblaua „a paraliza”, considerat ca ceva
foarte brusc și neașteptat. – Der.
damblagiu, s.m. (paralitic; Arg.,
prost,
tont; Arg., trăznit, nebun), din tc.
damlali (Meyer,
Neugr. St., II, 69);
damblageală, s.f. (paralizie; Arg., nebunie, sminteală);
damblagi, vb. (a paraliza).