cîrmă (cấrme),
s.f. –
1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau schimbarea direcției unei nave. –
2. Guvernare,
conducere. –
3. (Arg.)
Nas. Sl.
krŭma (Miklosich,
Slaw. Elem., 27;
Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov.
koromany, mag.
kormány, de unde
rom.
cormană, s.f. (la
plug, răsturnătoare; stavilă). Der.
cîrmaci, s.m. (
persoană care manevrează cîrma unei nave,
pilot; conducător), cf. sl.
krŭmĭčiči, bg.
kŭrmač, rut.
kormač;
cîrmi, vb. (a
guverna, a
conduce; a o
coti, a o
lua în altă
parte; a
căuta pretexte, a se
scuza; a se tîrgui), din sl.
krŭmiti;
cîrmitor, adj. (care cîrmește);
cîrmeală, s.f. (
schimbare de direcție);
cîrmui, vb. (a
guverna);
cîrmuitor, s.m. (guvernator, conducător; demnitar);
cîrmuitoresc, adj. (de guvernator);
cîrni, vb. (a
căuta pretexte, a
face greutăți);
cîrneală, s.f. (șovăială, tîrguială);
cîrnic, adj. (șovăielnic;
persoană fără cuvînt; plîngăcios);
cîrnitură, s.f. (
curbă;
ocol, ocoliș);
cîrniș, s.n. (
schimbare de direcție).