cúrcă (cúrci),
s.f. –
1. Femela curcanului. –
2. (Trans.) Veșmînt
larg. –
3. Femeie proastă. –
4. Laș,
om bleg. Sl. (bg.,
pol.)
kurka, din sl.
kurŭ „
cocoș” (Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Miklosich,
Lexicon, 324; Meyer,
Neugr. St., II, 36; Cihac, II, 87; Berneker 651; Conev 54); cf.
alb.
tšurkë (Meyer 450), ngr. ϰοῦρϰας (după
DAR, provine din
rom.), mag.
kurka (din
rom., după Edelspacher 17). – Der.
curcan, s.m. (
pasăre domestică mare, cu
coada lată desfășurată în evantai;
prost,
neghiob;
dorobanț, numit astfel în războiul din 1877 cu
turcii datorită
penei de curcan de la
chipiu; Arg., vardist);
curcănar, s.m. (
ogradă de curcani);
curcănar, s.m. (păzitor de curcani;
dorobanț de la 1877);
curcănesc, adj. (de
dorobanț);
curcănie, s.f. (furtișag), cuvînt
rar, cf.
găinărie;
curcănărie, s.f. (Arg.,
poliție). – Cf.
curnic.