cucurúz (-zi),
s.m. –
1. Știulete de
porumb. –
2. Porumb. –
3. Con de
brad și alte conifere. –
4. Plante (Petasites
alba, Petasites
officinalis). Origine expresivă. Se
poate pleca de la
coc, prin intermediul unui pl. colectiv
cocuri și cu suf. -
ză, ca în paralelismul
bob ›
buburuz(ă), cf. și
duduruză. Totuși, este în legătură cu
multe cuvinte străine, cf. it.
cocoruzzo „vîrf în
formă de
pară”, salent.
cuccuruzzo „
grămadă de
pietre în
formă piramidală”, tarent.
cucuruzzë „
culme rotunjită”, mil.
kokorin „con de
brad”, ngr. ϰουϰούρι „
grămadă de pămînt”;
așa încît Battisti, II, 997, propune pentru toate
aceste cuvinte o
bază mediteraniană
cuccur, colectivă. Este mai
curînd vorba de tot atîtea
cuvinte expresive,
produse de aceleași intenții și cu aceleași
mijloace fonetice.
Apare și în bg.
kukuruz, sb.
kukurùz, rut.
kukurudz,
rus.
kykyryza, mag.
kukuricza,
săs.
kukeruse, care trebuie să provină toate din
rom., țig.
kukorica (din mag.). Nu se
poate explica prin sl. (Miklosich,
Türk. Elem., Nachtrag, I, 64; Berneker 640; Vasmer 686; cf. opinia contrară a lui Mladenov); astfel încît nu este probabilă der. din
rom., pe
baza sl. (Miklosich,
Fremdw., 103; Cihac, II, 86; cf.
DAR; Conev 75). Miklosich,
Türk. Elem., I, 334, propusese o origine tc., neverosimilă.