criș
interj. – Exprimă o admirație amestecată cu invidie. Cuvînt obscur, pe care dicționarele
îl clasifică de
obicei ca adj., cu sensul de „
bogat, fericit, de invidiat”. Această accepție nu pare
sigură, și
bănuim că se datorează influenței inconștiente a etimonului care s-a propus. Toate exemplele care se
aduc par a
indica o interj. S-a încercat să se explice printr-o aluzie, de altfel imposibilă, la bogățiile lui Cressus (Șeineanu,
Semasiol., 172; Cihac; Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 207), sau la
nisipurile aurifere
ale rîului
Criș, din Transilvania (Tiktin; cf.
Iorga,
Revista istorică, XXVI, 88).
DAR îl pune în legătură cu sl.
križĭ „
cruce”, adăugînd că legătura
între ideea de „
cruce” și
cea de „fericire” este firească în concepția
creștină.
Credem că legătura cu sl.
križĭ este
sigură,
dar trebuie înțeleasă ca o blasfemie
aproape pe
față; se
știe, de altfel, că
multe expresii injurioase din
rom. au o
nuanță de admirație, de invidie și
chiar de afecțiune.