crăpá (crắp, crăpát),
vb. –
1. A
desface brusc în mai
multe bucăți, a
plesni, a se
sparge. –
2. A se
desface, a se
despica. –
3. A
plesni, a pocni, a trosni. –
4. A sfărîma, a fărîmița. –
5. A se
prăpădi, a nu mai
putea (de
gras, de invidie, de rîs). –
6. A
muri. –
7. A întredeschide. –
8. A se
deschide (despre
boboci). –
9. A se
face ziuă, a se
lumina. –
10. (Fam.) A mînca
foarte mult, cu lăcomie. Var. (Bihor)
crepeți. Mr.
crep, cripai, cripată, cripare, megl.
crep, cripari, istr.
crepu. Lat.
crĕpāre (Densusianu,
Hlr., 189; Pușcariu 408; Candrea-Dens., 401; REW 2313;
DAR); cf. it.
crepare, prov.
crebar, fr.
crever, sp.,
port.
quebar. Sensul 6
apare și în
cuvintele it. și fr., cf. germ.
krepieren. – Der.
crăpăcios, adj. (sfărîmicios);
crăpîcea, s.f. (
poreclă a celor mîncăcioși);
crăpelniță, s.f. (fam., mîncare);
crăpat (var.
crepăt, crăpet), s.n. (
zori,
răsărit; dogoare ), pe care
DAR încearcă să-l
pună în legătură cu lat.
crepitus,
dar care
poate fi der. internă (
DAR consideră neclar sensul 2, care datorează
ideii de „
căldură ce
face omul să
moară” = „crăpa”);
crăpătură, s.f. (deschizătură; plesnitură, fisură;
spațiu îngust la o
ușă întredeschisă;
crăpare a
pielii de pe
față;
crăpare a
buzelor), care
poate fi și reprezentant al
alt.
crepatūra (Pușcariu 409; Candrea-Dens., 402; REW 2314;
DAR), ca der. internă a
rom. (cf. și mr.
crăpitură, calpitură, cripitură). Din
rom. provine ngr. ϰριπιτούρα (Murnu,
Lehnw., 30).