crac (cráci),
s.m. –
1. Picior. –
2. Picior de
compas. –
3. Picior,
braț la diverse instrumente. –
4. Creangă. –
5. Braț de rîu. –
6. Ramificație a unui
lanț muntos. –
7. Piesă care
leagă furgonul de avantren. Bg.
krak „
picior” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb.
krak,
pol.
krok. – Der.
cracă, s.f. (ramură,
creangă;
corn de
animal).
DAR declară că relația etimologică a lui
crac cu
cracă nu este
clară, ceea ce este
poate prea subtil, avînd în
vedere identitatea de sensuri, rut.
krak „ramură” și folosirea
comună în toate
limbile a noțiunii de „
picior” în
locul celei de „
tulpină”. – Der.
crăcui, s.n. (
picior de
pasăre);
crăcel, s.m. (
plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides);
crachiță, s.f. (cracă bifurcată cu care se
culeg fructele mari);
cracoș, adj. (cu
picioarele desfăcute; cu
picioarele curbate);
crăcoiat, adj. (cu
picioarele curbate);
crăcărie, s.f. (
morman de
crengi; mulțime de
crengi);
crăcos, adj. (frunzos, stufos);
crăcuros, adj. (frunzos);
crăcan, s.m. (
picior;
om cu
picioare lungi; Arg.,
pantaloni), cf. sb.
krakan „cu
picioare lungi”;
crăcană, s.f. (ramură bifurcată, folosită ca
prăjină,
sprijin,
proptea etc.;
sapă cu
două vîrfuri;
corn de
plug; fiecare dintre
cele două vîrfuri
ale suveicii;
ac de împănat; mai pentru pavaj; trepied;
furcă; varietate de
struguri), pe care
DAR îl leagă în
mod curios de fr.
carcan;
crăcănel, s.m. (cu
picioarele curbate);
crăcăna, vb. (a
desface picioarele; a întinde; a
propti crengile cu
furci);
crăcănos, adj. (rămuros);
crăci, vb. (a
desface picioarele; a
propti crengile cu
furci; a despărți, a
despica), pentru a
cărui răspîndire
generală cf. ALR, II, 67.