cotlón (cotloáne),
s.n. –
1. Foc primitiv,
făcut cu
pietre îngrămădite, care
protejează flăcările. –
2. Nișă,
firidă. –
3. Ascunzătoare, vizuină. –
4. Loc stîncos, stîncărie. Mag.
katlan (
DAR), din sl.
kotĭlŭ „
căldare” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf.
cocli, și
ceh.
kotlina „
căldare, crater”. Este dublet de la
coclan (var.
cotlan, corlan), s.n. (Olt.,
cămin), ca și de la
coclauri, s.n. pl., cu sing. analogice
coclaur și
coclaur și
coclaură (
loc stîncos,
creastă,
țanc), care pare a proveni de la un sing. *
coclău, var. de la
cotlon 4 (după
DAR, din mag.
kö „
piatră”; după Byck-
Graur, 28, din sl.
*kotlavŭ). – Der.
cotloni, vb. (a
face fumar la un
cuptor; a iscodi, a
căuta);
cotloneală, s.f. (
căutare,
cercetare).