coș (-șuri),
s.n. –
1. Obiect din împletitură de
nuiele, care servește la transportul
obiectelor. –
2. Năvod de pescuit. –
3. Stup. –
4. (Trans.)
Albie,
covată. –
5. (Înv.) Sicriu,
coșciug. –
6. Coteț. –
7. Hambar. –
8. Loitră,
ladă la
car. –
9. La
moară,
parte în care se
toarnă grăunțele la
măcinat. –
10. Horn, hogeac. –
11. Împletitură de
nuiele,
leasă. –
12. Acoperămînt, capotă de trăsură. –
13. Față de
pernă. –
14. Ghizd,
colac de fîntînă. –
15. Ladă de
teasc. –
16. Formă pentru brînză sau recipient pentru
fragi, din coajă de
copac, mai
ales de
brad. –
17. Mașină de
urzit. –
18. Torace. –
19. Carapace de
rac. – Mr., megl.
coș. Sl.
košĭ „
coș” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov.,
rus.
koš,
pol.
kosz, mag.
kas,
alb.
koš. – Der.
coșuleț, s.n. (dim. al lui
coș; lumînare în spirală care se
ducea la
biserică, după
tradiție, de
Vinerea Mare);
coșară, s.f. (
coș,
obiect), din mag.
kosár, sb.
košar;
coșarcă, s.f. (
coș,
obiect;
hambar,
ciur), din mag.
kosárka;
coșar, s.m. (împletitor de
nuiele; hornar);
coșerie, s.f. (
meseria de
coșar);
coșerar, s.m. (împletitor de
coșuri);
coșercar, s.m. (împletitor de
coșuri);
coșercărie, s.f. (
meseria de
coșar). – Cf.
coșar, coșniță.