colíndă (- de),
–
1. Cîntec popular care se cîntă de
obicei în
ajun de
Crăciun și de
Anul nou, în
general, însoțit de diverse datini populare. –
2. Umbletul colindătorilor de la o
casă la alta cu colindul. –
3. Drum,
rută,
parcurs. –
4. Zi de
drum, de călătorie. –
5. Dar,
bani care se
dau de
obicei colindătorilor. – Var.
colind, corindă. Mr.
colindă, megl.
cólidă. Sl.
kolęda „
prima zi a
anului”, și sl. din lat.
călendae (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 299; Cihac, II, 69; Meyer 196; Byhan 314; Romanski 112; Vasmer 606; Berneker 544;
DAR); cf. bg.
koleda „sărbătoarea
Crăciunului”, sb.
kole(n)da „colind”,
rus.
koljadá „colind”,
ceh., mag.
koleda „
chetă, colectă”, ngr. ϰαλανδα „cîntec de felicitare de
prima zi a
Anului Nou”. Lat.
călendae a
avut în
rom. un reprezentant
pierdut, *
cărinde, cf.
cărindar, din a
cărui încrucișare cu
colindă a
ieșit var.
corindă, în Trans. Der.
colinda, vb. (a cînta
colinde, umblînd de la o
casă la alta, de
Crăciun sau de
Anul Nou; a
merge de la o
casă la alta, a
umbla de colo pînă colo), cf. bg.
koledvam, sb.
kolèdovati, slov.
koledovati;
colindat, s.n. (acțiunea și
timpul de a colinda);
colindătură, s.f. (peregrinare);
colindător, s.m. (
persoană care
umblă cîntînd
colinde);
colindar, s.m. (colindător);
calindroi (var.
colindroi), s.m. (
crai, muieratic, leneș,
haimana), pe care Lahovary 321
îl consideră
drept cuvînt anterior fazei indoeurop. (cf. Șeineanu,
Semasiol., 45);
colindeț, s.n. (
colinde;
dar, răsplată pentru colindători;
covrig,
colac de
Crăciun;
umblat, hoinărit).