ciung (ciúngă),
adj. –
1. Fără un
braț. –
2. Fără un
corn. –
3. Cu
crengile (uscate) tăiate. – Mr.
ciungu, megl.
ciung. Formație expresivă,
comună multor limbi; cf.
alb.
tšunk „invalid”, it.
cionco (
la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag.
csonka „ciung”. Pentru sensul principal al
rom., cf. calabr.
mani-ciuncu „ciung”. Pentru formarea sa, cf. Schuchardt,
ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu,
Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul
nostru,
credem că
ciung nu este altceva decît însăși
rădăcina expresivă
cioc, cu infixul nazal, ca în it.
ciocco ›
ciocno;
ipoteză care pare a fi confirmată de existența lui
cionc, adj. (
tăiat, ciung, bont,
tocit), pe care Cihac și
DAR îl derivă din mag.
csonka și a lui
cioncă, s.f. (
pipă), der. din cuvîntul anterior. Pe de altă
parte, este
greu de separat această
rădăcină de
cea a lui
ciunt. Der.
ciungi, vb. (a
mutila, a
tăia un
braț; a
tăia coarnele);
ciungitură, s.f. (
pădure cu
copaci cu
crengile tăiate);
ciungări, vb. (a
mutila);
ciungar, s.m. (
persoană care curăță
copacii);
ciungără, s.f. (
oaie cu
coarnele tăiate).