círtă (círte),
s.f. –
1. Trăsătură. –
2. Cantitate
mică,
pic. –
3. Moment, secundă. Sl.
črŭta (Miklosich,
Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu,
Dacor., VIII, 349); cf.
ciort, care aparține aceleiași
rădăcini. După Edelspacher 12, din
rom. provine mag.
csirta. Din aceeași
familie fac parte ciorsăi;
certat, adj. (
tăiat), din sl.
čertŭ (Pușcariu,
Dacor., IV, 680);
cest, s.n. (înv.,
bucată, fragment, crîmpei), din bg.
čest (Tiktin).