cír
s.m. –
1. Clei, lipici. –
2. Terci de
porumb foarte subțire. –
3. Păsat,
terci. Origine incertă. După E. Petrovici,
Dacor., X, 26-32, din gr. χυλός „
suc.” Conform
acestei ipoteze, rut.
čyr „
terci,” pe care Scriban,
Arhiva, 1927, 292; Tiktin și
Pascu,
R. crit., XIV, 40,
îl considerau
drept etimon al
rom., derivă de la acesta. Se folosește numai în Trans. și Mold. Rămîne de lămurit legătura
acestui cuvînt cu
ciriș, s.m. (
clei, lipici), din tc.
çiriș (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 134), cf. bg., sb.
čiriš, mag.
csiriz. – Der.
ciros, adj. (lipicios);
cirui, vb. (a
face păsat);
ciruială, s.f. (păsat).