chití (-tésc, -ít),
vb. –
1. A împodobi, a înfrumuseța, a orna. –
2. A potrivi, a
aranja, a orîndui. –
3. A organiza, a plănui, a
dispune. –
4. A proiecta, a calcula. –
5. A
judeca, a
chibzui, a gîndi. Sb.
kititi „a înfrumuseța”, sau bg.
kyta „
buchet” (Cihac, II, 51; Miklosich,
Slaw. Elem., 27; Miklosich,
Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluția semantică este firească în toate fazele ei, este
rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în
rom., de la
sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de
presupus că în evoluția sa
ar fi influențat vreun cuvînt ca
a căta, sau
poate ngr. ϰιττάζω „a
vedea, a
privi”. – Der.
chiteală, s.f. (
podoabă; giuvaiere, bijuterii;
ordine, organizare;
aranjare, potrivire; judecată,
părere; supoziție,
idee). Cf. cuvîntul următor.