ceaúș (ceaúși),
s.m. –
1. Funcționar inferior în administrația
turcă, portar, ușier. –
2. În Munt. și Mold., înv.,
ofițer de
poliție,
șef peste 40
tufeccii, în subordinea
marelui spătar. –
3. În
vechea organizare
militară,
șef al unei
mici unități (pe care Bălcescu o evaluează, exagerat, la 500 de
oameni). –
4. Șef, căpetenie. –
5. Unul din personajele care
alcătuiesc dansul călușarilor. –
6. (
Banat)
Persoană care îi
ajută pe nași în însărcinările
lor, în
timpul nunții. –
7. Varietate de
struguri de
masă. – Mr.
ciauș. Tc.
ça(v)uș „sergent” (Șeineanu, II, 125; Lokotsch 404; Iogu,
GS, IV, 157; Ronzevalle 70); cf. bg.
čaus. – Der.
ceaușesc, adj. (de portar; de
agent, de
poliție);
ceauși, vb. (a servi ca ceauș);
ceaușie, s.f. (îndeletnicirea de ceauș). Bălcescu folosește cuvîntul
căușel (
chihii sau
căușeii erau peste zece soldați), probabil rezultat al unei lecturi greșite, în
loc de
ceaușel.