bomb-
–
Rădăcină expresivă onomatopeică, ce reprezintă
ideea unui
zgomot confuz și neîncetat, și în
general a unui zumzet. Creație spontană,
proprie multor limbi, cf gr. βόμβος, lat.
bombus, bombire, bombizare, sl.
bǫbnǫti „a
bate toba”. Der.
bombăni (var.
bombăi, bomboni, bumbă(n)i), vb. (a bombăni, a
bodogăni; a
certa, a
dojeni), pe care Miklosich,
Slaw. Elem., 16;
Lexicon, 54; și Byhan,
JB, IV, 305, încearcă să-l explice prin sl.
bǫbnǫti;
bombăneală, s.f. (bombăneală, mîrîială);
bombănitor, adj. (care mîrîie);
bombănitură, s.f. (mîrîială);
bombar, s.m. (bondar, bărzăun);
bondăni, bondări, vb. (a zumzăi; a
bodogăni);
bondăneală, s.f. (zumzet);
bondar (var.
băndar, bîndar, bundar), s.m. (bondar, bărzăun);
bonzăi, vb. (a zumzăi);
bonzălău, s.m. (
tăune);
bonzar, s.m. (bondar, bărzăun);
dondăni, vb. (a bombăni, a
bodogăni);
dondăneală, s.f. (mîrîială).
Bombar și
bondar sînt
fără îndoială un
singur cuvînt; totuși, REW 1199 derivă pe
bombar din lat.
bombus și REW 1203a
îl derivă pe
bondar de la
bond-. Cf. și mr.
bumbar, megl.
bumbăr, din bg.
b(r)umbar, creație care
poate fi la
fel de
bine der. din
rom., sau spontană, ca ngr. μπούμπουνας „
viespe”, μπουμπουνάρης „bondar”.