bilí (-lésc),
vb. –
1. A
albi, a
spăla rufele. –
2. (Refl.) A se sulemeni, a se
albi la
față. – Var. (Mold.)
ghili. Mr.
bilire. Sl.
bĕliti, de la
bĕlŭ „
alb” (Cihac; Miklosich,
Slaw. Elem., 16), cf. bg.
bĕlĕjă, sb.
bjeliti, slov.,
ceh.
bĕliti, rut.
biliti. A
fost considerat în
mod greșit dublet al lui
beli. Der.
bileală, ghileală, s.f. (
alb de
plumb, ceruză);
bilit, ghilit, s.n. (
spălat, acțiunea vb. a
spăla);
bilitor, s.m. (spălător);
bilitoare, ghilitoare, s.f. (spălătoreasă; spălător).