bazacónie (-íi),
s.f. –
1. (Înv.) Nedreptate, strîmbătate. –
2. Extravaganță, lucru bizar, aiureală. Sl.
bezakonije „nedreptate”
(Moklosich,
Slaw. Elem., 14;
Lexicon, 12; Șeineanu,
Semasiol., 218), format de la
zakonŭ „
lege” cu prefix privativ, de la gr. ἀνομία.
Rom. a
luat din sl. nu numai cuvîntul, ci și modelul compunerii, reprodus în
fără de lege și în
nelegiuire. Der.
bezaconic, adj. (înv., criminal);
bezaconui, vb. înv. (a
săvîrși nedreptăți). Probabil aparține aceluiași
grup boscoană, s.f., cu var.
bozgoană, boscoadă, bongoasă, borboană (
farmece, magie) și der.
bosconiță, s.f. (vrăjitoare) și
bosconi, vb. (a
face farmece; a bombăni, a
bodogăni).
Bozgoană pare a fi simplu dublet al lui
bazaconie, cu reducerea atonelor și posibil cu influența lui
blazgonie și
boboană. Totuși, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 și Koerting 1259 relaționează acest cuvînt cu gr. βασϰαίνω „a
face farmece”. Derivarea nu este posibilă fonetic (cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetată de
DAR și de Diculescu,
Elemente, 474.