bălăcí (-césc, -ít),
vb. – A se zbengui în
apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (
Iordan,
BF, II, 184); coicide cu bg.
balakam, care
poate fi împrumutat
sin rom. (după Cihac și
DAR, cuvîntul
rom. provine din bg.). Este dificil de
presupus că var.
bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a
sta la
taclale, a bîrfi, a îndruga
verzi și uscate; a batjocori)
ar proveni din rut.,
rus.
balaguriti (Cihac) sau din sb.
balakati (
DAR), cu care are în
comun izvorul expresiv.
DAR nu
cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al
acestui cuvînt, cu toate că este mai
comun decît celelate. – Der.
bălăceală, s.f. (zbenguială prin
apă);
bălăcitură, s.f. (bălăceală).