áur
, s.m. – Metal prețios de culoare
galbenă strălucitoare. – Istr.
aur. Lat.
aurum (Pușcariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800;
DAR); cf.
alb.
ar, it., sp.
oro, engad., v. prov.
aur, fr.
or,
port.
ouro. Der.
aura, vb. (
rar, a auri);
aurar, s.m. (
meșter care
lucrează obiecte de
aur;
țigan care
caută pepite de
aur;
odinioară munceau sub supravegherea
marelui armaș, și
plăteau soției domnitorului un
dram (3,38 gr.) de
aur în
chip de contribuție anuală), pe care Pușcariu 171 și
DAR îl derivă
direct din lat.
aurārius (atrăgînd atenția
apoi că rezultatul normal
ar fi *
arar, Pușcariu,
Lr., 18, a
admis o analogie cu
aur; este
vorba mai probabil de o der. internă în
rom., cu suf. de
agent -ar);
aurăreasă, s.f. (
nevasta căutătorului de
aur);
aurărie, s.f. (activitate de aurar; aurire,
poleire cu
aur);
aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu;
auret, s.n. (
obiecte de
aur);
auri, vb. (a acoperi cu un
strat subțire de
aur), pe care Pușcariu 172 și
DAR îl consideră
drept reprezentant
direct al lat.
aurire;
aurică, s.f. (
pătlagină, Lantana
Camara);
auritură, s.f. (aurire);
auriu, adj. (de culoarea aurului);
auros, adj. (aurifer). – Der. neol.
aurifer, adj.;
auripigment, s.m.