așteptá (așteptát, așteptát),
vb. –
1. A
sta undeva pentru a fi de
față, a
adăsta. –
2 A fi
gata, a fi pregătit. –
3 A conta, a se
bizui pe cineva, a
spera. – Mr.
așteptu, megl.
ștet, istr.
așteptu. Lat. *
adspectāre, prin intermediul unei
forme asimilate *
astectāre (Meyer-Lübke,
Gramm., I, 469; Densusianu,
Rom., XXXIII, 274; Pușcariu 145; REW 3039; Candrea-Dens., 104;
DAR); cf. it.
aspettare (tarent.
astittare, calabr.
astettare, sicil.
astittari, sard.
isettare). – Mr.
aștiptare înseamnă în același
timp „a
aștepta” și „a
primi, a avea
oaspeți”, accepție
dublă pe care Pușcariu 150 și
DAR o explică prin contaminarea cu lat.
exceptare sau cu
alb.
përes „
aștept” și „
primesc”; mai probabilă este evoluția normală de la „
aștept oaspeți” la „
am oaspeți”, cf. fr.
j’attends des amis. Geheeb 17 propune etimonul lat.
exceptare. – Der.
așteptător, adj. (
plin de speranță);
neașteptat, adj. (care survine brusc, surprinzător).