ascuțí (ascuțít, ascuțít),
vb. –
1. A
face mai tăioasă
lama unei
arme sau unelte; a
face unui
obiect vîrf. –
2. A (se)
face mai
ager, mai pătrunzător. –
3. A incita, a însufleți, a stimula. –
4. A
face fin, a perfecționa. Lat. *
excōtῑre, de la
cōs,
cotem (Pușcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu,
Rom., XXXIII, 274), CF.
cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu lat.
acutiāre (› it.
aguzzare, v. prov., v.
port.
agusar, fr.
aiguiser, cat.
aguar, sp.
aguzar, cf. REW 134),
cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin
prima ipoteză; cf. sensurile „a
face mai tăios” și „a
face vîrf”, reunite și în sp.
aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, și Candrea
presupun un lat. *
exacūtῑre, plecînd de la
exacūtus. Der.
ascuțime, s.f. (
faptul de a fi
ascuțit; agerime);
ascuțiș, s.n. (tăiș, vîrf
ascuțit);
ascuțitoare, s.f. (unealtă de
ascuțit creioane);
ascuțitură, s.f. (vîrf.)