alt (tă),
adj. și pron. –
1. Diferit, celălalt (al doilea
termen al unei antinomii). –
Altă dată „în altă
zi, în
alt moment”. –
Nimeni altul. –
De altă parte. –
Și altele etc. –
2. Cel dinainte:
altă dată „
odinioară, pe vremuri” –
3. Unul
nou, unul la
fel. –
4. (F., cu sens. de n.) Altceva, ceva diferit. –
Între altele. –
Nu alta. –
Alta acuma. –
Nu de alta. –
Una într-alta, una peste alta. –
Nici una, nici alta. – Mr., megl.
altu, istr.
ǫt. Lat.
alter, vulg. *
altru, de unde it.
altro, sicil.
autru, sard.
altu, engad.
otér, v. prov., fr.
autre, cat.
altre, sp.
otro,
port.
outro (Pușcariu 67; Candrea-Dens., 48; REW 382;
DAR). Pentru
uzul său, cf. Sandfeld,
Syntaxe 184-95. Comp.
altădată, adv. (
odinioară, pe vremuri);
altăoară, adv. (înv.,
odinioară);
altceva, pron.;
altcineva, pron.;
altcum, adv. (Trans., altfel);
alteori, adv.;
altfel, adv.;
altinderi, adv. (înv., în
alt loc);
la olaltă, adv., explicat de Candrea-Dens., 48, ca
la alaltă, și de
Pascu,
Beiträge, 14, plecînd de la
la una la alta, ca comp.
una într-alta.