ajutór (ajutoáre),
s.n. –
1. Sprijin. –
2. Persoană care
ajută, auxiliar. –
3. Locțiitor,
adjunct. Mr.
ağutor, megl.
jutor. Lat.
adiūtōrium (Cipariu,
Gram., 62; Pușcariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173;
DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov.
ajutori. – Der.
ajutora, vb., pe care
DAR îl consideră a fi reprezentant al unui lat. *
adiūtŭlāre, și Candrea al lui *
adiūtōriāre, ambele
fiind de
prisos, deoarece vb. se explică prin
mijloacele interne
ale rom.;
ajutori, vb. (a
ajuta);
ajutorie, s.f. (
ajutor, asistență);
ajutorință, s.f. (
ajutor; contribuție impusă în Mold., în
sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu);
ajutornic, adj. (milostiv);
neajutorat, adj. (
lipsit de
ajutor).