afumá (afúm, afumát),
vb. –
1. A expune la
fum. –
2. A
fumega, a
scoate fum. –
3. A se
ameți, a se
chercheli. Mr.
afum. Lat.
affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208;
DAR); cf. it.
affumare, prov., cat.,
port.
afumar, sp.
ahumar. Cf.
fum. Der.
afumat, adj. (
amețit,
cherchelit), cf.
Iordan,
BF, VI, 160, și can.
ajumado;
afumată, s.f. (varietate de
struguri);
afumător, s.n. (utilaj pentru producerea
fumului în vederea liniștirii
familiei de
albine);
afumătoare, s.f.;
afumătură, s.f. (
carne afumată).